[ X ]
„Moldova Fruct”: Eforturile Guvernului contra embargoului rusesc vin cu întîrziere și sunt incoerente
25 August

Eforturile Guvernului de diminuare a consecinţelor embargoului rusesc impus la exportul de fructe vin cu întîrziere, sunt fragmentare, incoerente şi lasă mult loc pentru interpretări. De această părere sunt membrii Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”, transmite CURENTUL cu referire la IPN.

În acest sens, aceștia au difuzat o rezoluție prin care înaintează mai multe cerințe guvernării. Astfel, producătorii şi exportatorii de fructe propun crearea, pînă la 1 septembrie, a unui grup de coordonare, condus de prim-ministru sau de viceprim-ministru, care va monitoriza toate întrebările ce ţin de situaţia în pomicultură şi va organiza săptămînal sau mai des întîlniri cu producătorii, procesatorii şi alte persoane necesare.

De asemenea, mai propun aprobarea, nu mai tîrziu de 31 august, a sprijinului financiar producătorilor pentru merele de vară, merele de toamnă şi prune. Iar pînă la 30 septembrie, să se identifice mijloace băneşti şi să se elaboreze mecanismul de acordare a sprijinului pentru comercializarea merelor de iarnă.

Totodată, producătorii cer sprijinul Guvernului pentru revenirea la preţurile de achiziţie de 0,65 lei pentru un kg la merele pentru procesare şi neadmiterea reducerii lor de către fabrici. De asemenea, este solicitat sprijinul Guvernului şi donatorilor pentru construcţia în regiunea de nord a republicii a unei fabrici de procesare a fructelor, unde pachetul majoritar să aparţină furnizorilor de materie primă.

„Problemele cu care ne confruntăm sunt cauzate nu numai de embargou, ci şi de politicile incoerente de dezvoltare a ramurii din ultimii 10 ani. Pînă în prezent nu există o strategie de dezvoltare a ramurii, fapt ce îi dezorientează pe pomicultori, care nu-şi pot planifica investiţiile şi strategiile de piaţă”, se menţionează în rezoluţia dată publicării.

Producătorii mai menţionează că lipsa Legii Zilierilor şi a Legii impozitului unic agricol nu contribuie la creşterea competitivităţii fructelor moldoveneşti. „Atenţionăm că fondul de subvenţionare în 2014 este insuficient, nu acoperă necesităţile, poate aduce la aplicarea coeficienţilor ce va trezi şi mai multă indignare în rîndul producătorilor agricoli. Pe de altă parte, nu înţelegem de ce proiecte de finanţare a ramurii, cum este creditul oferit de Guvernul Poloniei, se tergiversează de către unele instituţii de stat, cu scopul de a birocratiza şi îngrădi accesul la aceste surse pentru producătorii agricoli”, se spune în rezoluţie.

Membrii asociaţiei anunţă că, în cazul în care în timpul apropiat nu vor constata un progres semnificativ în realizarea cerinţelor, îşi rezervă dreptul constituţional de a organiza proteste.

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților