Majoritatea merelor produse de membrii Asociației „Moldova Fruct” vor fi exportate pe piața din CSI, informează CURENTUL.
Solicitat de către reporterul nostru, Vadim Codreanu, specialist marketing, Asociația ,,Moldova Fruct”, acesta ne-a explicat unde se vor exporta fructele care se vor produce în cadrul asociației.
„Tradițional, fructele sunt exportate pe piața CSI și cea a Uniunii Europene. Dacă ar fi să mă refer la mere, atunci majoritatea pleacă în CSI. Totuși, în 2015 producătorii noștri au exportat și pe alte piețe cum ar fi: Mongolia, Kazahstan, Belarus, Bangladesh, Emiratele Arabe Unite în orașul Dubai. Merele noastre sunt exportate în CSI, însă prunele merg preponderent pe piața din UE: în Romania, Polonia unele chiar și în Germania. Cireșele se exportă pe ambele piețe. Adică, piața de export variază în dependență de varietățile soiurilor de fructe care se produc la noi.” a menționat el.
Întrebat unde e mai avantajos de exportat, specialistul a spus că, contează prețul.
„Pe toate piețele este avantajos ca fructele noastre să fie exportate. Într-o oarecare măsură contează pe ce piața şi prețurile, dar nici un producător nu dorește să piardă o piață existentă în favoarea alteia. Dorim să pătrundem și pe alte piețe dar asta nu înseamnă că vrem să le pierdem pe cele vechi. Noi nu facem politică la nivel de stat dar facem agricultură, de aceea noi producem calitate pentru ambele piețe”, a mai adăugat el.
Anastasia Borta