Investițiile străine directe în Moldova ar trebui direcționate către sectoarele de export/produsele comerciabile. Despre aceasta a declarat astăzi macroeconomistul în cadrul The Economist Intelligence Unit, David Dalton, informează CURENTUL.
Astfel, conferința a fost structurată în trei panele – (1) Implicațiile economice și sociale cheie ale Acordului de Asociere cu UE, (2) Economia politică a reformelor: Cum pot strategiile pe termen lung să funcționeze?, (3) Sistemul de pensii din Republica Moldova: cine va plăti facturile pentru lipsa reformelor, în cadrul cărora s-a discutat despre riscurile și oportunitățile economice ale țării, dar și despre modul în care putem asigura un proces de integrare europeană care să servească interesului cetățenilor.
Conform sursei, în cadrul conferinței a fost prezentat și Raportul de Stare a Țării 2014, care reprezintă un document care analizează principalele tendințe și riscuri de dezvoltare ale țării în cele mai importante domenii: economie, piața muncii, capital uman, sectorul energetic, politica internă și externă, mediul ambiant și sistemul de pensionare.
David Dalton, macroeconomist în cadrul The Economist Intelligence Unit, a declarat că Investițiile Străine Directe în Moldova ar trebui direcționate către sectoarele de export/produsele comerciabile, a menționat macroeconomistul.
La rîndul său, cu referire la reformarea sistemului de pensii, Jörg Radeke, Consultant al German Economic Team Moldova, a urgentat autoritățile să restabilească principiul de bază în sistemul de pensii – „you get what you paid in” (primești ceea ce plătești), a punctat Consultantul German.
În final, au fost menționați cei trei factori care vor putea crește Republica Moldova din interior: capitalul (investiții), forța de muncă și eficiența/productivitatea.
Tatiana Cocerva