[ X ]
Ion Prisăcaru, șeful SFS, asigură investitorii străini că autoritatea fiscală este de partea lor
22 Mai

Conducerea Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Italiei la Chișinău, Enrico Nunziata și cu reprezentanții întreprinderii ”Ferpont”, rezident al Zonei Economice Libere Bălți, subzona Strășeni, la care a accentuat despre colaborarea investitorilor străini cu autoritatea fiscală, precum și despre prioritățile Fiscului în ultima perioadă, transmite Curentul.md

Potrivit lui Prisăcaru, în prezent autoritatea fiscală este în plin proces de modernizare, iar prioritățile Fiscului sunt axate pe repoziționarea Serviciului Fiscal de Stat să fie o instituție care oferă servicii contribuabililor și de asigurare a celor mai bune condiții pentru ca aceștia să-și onoreze voluntar obligațiunile față de buget. Totodată, s-a atras atenția că autoritatea fiscală trebuie să treacă din o instituție de control în una care prestează servicii de calitate.

În aceeași ordine, în cadrul întrevederii au fost discutate mai multe aspecte ce țin de atragerea investițiilor străine, precum și cele legate de înregistrarea statutului de plătitor TVA, făcîndu-se referiri la legislația în domeniu și la modificările recente.

Șeful SFS, Ion Prisăcaru a prezentat înalte aprecieri investitorilor care contribuie la dezvoltarea economiei Republicii Moldova, precum și a apreciat aportul oamenilor de afaceri italieni, care oferă un exemplu demn de urmat în acest sens.

Pe viitor, Fiscul își propune să ofere contribuabililor cît mai multe servicii noi, care să simplifice și să ieftinească procedurile legate de administrarea afacerilor și să anticipeze apariția anumitor piedici în activitatea economică .  În acest sens, se înscriu și eforturile de a implementa, în practica cotidiană a SFS, activități prin care mediului de afaceri să-i fie oferite soluții fiscale individuale anticipate. O asemenea soluție legală a fost identificată astăzi și în cazul întreprinderii ”Ferpont”, fiind eliminate anumite riscuri ce planau asupra bunei desfășurări a activității economice a acestui agent economic.

Ambasadorul Italiei la Chișinau, Enrico Nunziata a apreciat, în nume personal, dar și al investitorilor italieni, deschiderea și spiritul de cooperare manifestate de către conducerea IFPS, fiind remarcate efectele pozitive ale politicilor de modernizare și eficientizare a activității SFS.

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților