[ X ]
Înregistrarea afacerilor se va face la un ghișeu unic. Propunerea vine de la Ministerul Justiției
8 Iulie
foto: gardianul.md

Persoanele juridice și întreprinzătorii individuali, care doresc să-și înregistreze afacerea mai rapid și mai simplu, vor putea beneficia de oportunitățile mecanismului ghișeului unic. În acest sens, Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege care vine să ajusteze cadrul normativ existent privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, dar și legislația privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, transmite Curentul.md

Astfel, solicitantul înregistrării va efectua o singură vizită la ghișeul unic pentru iniţierea şi/sau desfăşurarea afacerii, pentru depunerea și recepționarea informaţiei necesare referitor la înregistrarea de stat, în același timp fiindu-i verificată denumirea persoanei juridice, perfectate actele de constituire, eliberat extrasul din Registrul de stat, iar informația va fi publicată în Buletinul Oficial electronic al Camerei Înregistrării de Stat.

Odată cu implementarea proiectului de lege va fi redus termenul de înregistrare a afacerii, de la 5 la 3 zile lucrătoare. Totodată, rămîne valabil regimul de urgență (în decurs de 24 de ore, 4 ore și o oră) la care agenții economici pot apela opțional, din proprie inițiativă, în schimbul unor taxe mai mari.

În scopul realizării Programului strategic de modernizare tehnologică a guvernării, se propune de a prezenta autorităţilor publice, gratuit, informaţia din Registrul de stat doar în format electronic. De asemenea, se propune ca informațiile din Registrul de stat al persoanelor juridice şi al întreprinzătorilor individuali să poată fi vizualizate gratuit, de oricine, pe pagina web a Camerei Înregistrării de Stat.

În aceeași ordine de idei, alegerea opţiunii privind înregistrarea de stat în cadrul mecanismului ghişeului unic sau în afara acestui mecanism este la discreția solicitantului înregistrării.

Taxele pentru înregistrarea de stat şi serviciile prestate de către organul înregistrării de stat vor fi reglementate expres într-o anexă la Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali.

Documentul a fost remis Guvernului spre examinare și aprobare.

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților