[ X ]
Iată de ce sînt întîrzieri la plata salariilor!
14 Ianuarie

În debutul şedinţei de astăzi a Guvernului, Premierul interimar, Gheorghe Brega a solicitat explicaţii ministrului Finanţelor, Anatol Arapu în legătură cu informaţiile precum că ar fi restanţe la plata salariilor, dar şi la efectuarea altor plăţi bugetare, transmite CURENTUL.

Ministrul a recunoscut că anumite probleme în acest sens există, dar a precizat că ele nu sînt legate de insuficienţa de bani, ci de faptul că, de la 1 ianuarie 2016, au intrat în vigoare noi reguli în acest domeniu, mai concret se aplică codul IBAN.

Potrivit spuselor sale, există sumele necesare pentru a face achitările integral minimum în luna ianuarie, dar pentru a face transferurile e nevoie ca beneficiarii de ele să transmită documentaţia conform noilor reguli.

În context, Anatol Arapu a anunţat că Ministerul Finanţelor organizează seminare de instruire la această temă, de care beneficiază responsabilii din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților