[ X ]
Guvernatorul BNM explică „mișcările” de la Moldinconbank: „Am evitat un șoc!”
25 Octombrie

cioclea

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea a explicat cum s-a ajuns la aplicarea regimului de intervenție timpurie la BC Moldinconbank . În cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la Moldova 1, Cioclea a spus că acesta nu a fost aplicat peste noapte,  transmite Curentul. 

„Nu e o decizie luată peste noapte, s-a muncit luni. Avem dovezi. Trebuie să fim solizi în tot ceea ce facem. Am aplicat o soluție nouă la această bancă anume pentru că, situația la bancă este stabilă, pentru a evita astfel un șoc pentru bancă și clienți”, a spus Cioclea.Guvernatorul BNM a spus că, o noutate este numirea unui cetățean străin, cu o bogată experiență în frunte Consiliului de Administrare.

„Astfel BNM se asigură că banca este bine gestionată.  Clienții Moldinconbank nu trebuie să-și facă griji. Absolut deloc. Banca este stabilă, funcționează bine și așa va fi și în continuare”, a precizat Cioclea.

Precizăm că, comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei l-a desemnat pe viceguvernatorul Aureliu Cincilei în funcţia de preşedinte al Comitetului de conducere al Moldindconbank după ce a fost instituit „regimul de intervenţie timpurie”.

Totodată, Victor Cibotaru va continua să îndeplinească funcţia de prim-vicepreşedinte al Comitetului de conducere al Moldindconbank. Consiliul băncii va fi condus, după desemnarea lui oficială, de Giedrius Steponkus, cetăţean al Lituaniei, cu o bogată experienţă în domeniul financiar-bancar şi investiţional. Leonid Talmaci, care a îndeplinit anterior funcţia de preşedinte al Comitetului de conducere al Moldindconbank, a fost desemnat în funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului.

Pe durata intervenţiei timpurii, Banca Nationala a Moldovei va fi consiliată de specialistul american John W. Quill, care a lucrat ca expert principal în sectorul financiar-bancar al Fondului Monetar International, anterior consilier al Băncii Centrale a Irlandei în domeniul evaluării si rezoluţiei instituţiilor financiare, director adjunct al Unităţii de supraveghere specială şi de combatere a fraudei în cadrul Oficiului administrării monetare (Office of the Comtroller of the Currency) al Trezoreriei SUA.

Administrarea temporară a Moldindconbank are loc în cadrul regimului de intervenţie timpurie aplicat ca urmare a concertării unui grup de persoane care a achiziţionat şi deţine o cotă substanţială în capitalul social al băncii, în mărime de 63,89 la sută, fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM, încălcând astfel prevederile Legii instituţiilor financiare.

Cristina Pendea

Sursa foto: moldpres.md

 

 

Inapoi la arhiva noutaților