[ X ]
(GALERIE FOTO) Fabrica de vin a copiilor ministrului Vasile Bumacov
25 Septembrie

Dan și Diana Prisăcaru, ginerele și fiica ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, și-au deschis propria fabrică de producere a vinului.

Fabrica a fost inaugurată oficial în acest an și se numește – Minis Terrios. Despre aceasta scrie bloggerul Andrei Baștannik.

“Atunci când vine vorba de vin de casă, imediat, îmi imaginez un beci, unde miroase a mucegai și a umezeală, etc., dar în această situație am avut parte de cu totul altceva. Era o curățenie ideală, încet se auzea sistemul de ventilare, pe podea ceramică, lumânări aprinse. Tot aranjat”, a scris el.

Bloggerul spune că, Minis Terrios este un brand tânăr și aparține companiei Divib Media.

Primul vin al fabricii a fost produs în 2013, iar ei încă nu au realizat nici etichetele. Capacitatea de producere este 10 mii de sticle anual.

Într-un interviu acordat portalului TRIBUNA în octombrie 2013, Diana Prisăcaru, fiica lui Vasile Bumacov, a vorbit despre fabrica lor.

„În timp ce eu făceam stagiul la „Nicolas Feuillatte”, în Franța, Dan (soțul – n.r) s-a întors în Moldova și, timp de două luni, a construit, cu ajutorul fratelui meu și a soției lui, o făbricuță mica de producere a vinului”, a menționat Diana.

Cu referire la producţia din 2013, ea a spus atunci că „Merlotul a fermentat deja, iar Cabernet Sauvignon este încă must”.

Inapoi la arhiva noutaților