Aeroportul Internaţional Chişinău (CSI) a fost desemnat ca fiind „Aeroportul cu cea mai dinamică dezvoltare din ţările CSI în 2015” cu traficul de pasageri de până la 5 milioane anual, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, este pentru prima dată în istoria activităţii aeroportului, acesta a fost premiat la această categorie, ceea ce denotă ritmul intens de dezvoltare însoţit de o creştere continuă a fluxului de pasageri.
Distincţia i-a fost oferită echipei aeroportului la 24 mai, anul curent, în oraşul Moscova, în cadrul concursului organizat de Asociaţia “Aeroport”, una dintre cele mai mari şi prestigioase asociaţii din domeniul respectiv din ţările CSI. Obiectivul principal al concursului este de a identifica şi premia aeroporturile care au obţinut cele mai bune rezultate, au contribuit la dezvoltarea aviaţiei civile şi au creat un climat investiţional favorabil.
„Anul 2015 a însemnat pentru AIC un an plin de provocări dar şi realizări enorme în ceea ce priveşte modernizarea şi extinderea infrastructurii aeroportuare. Acest premiu reprezintă o recunoaştere a eforturilor şi muncii asidue pe care echipa „Avia Invest” le-a investit în dezvoltarea unui complex aeroportuar european şi performant. Vom continua şi în 2016 promovarea celor mai înalte standarde în calitatea serviciilor prestate”, a menţionat directorul general „Avia Invest”, Petru Jardan.
În 2015 instituţia a înregistrat noi cifre record deservind peste 2,22 mln de călători, ceea ce reprezintă o creştere de 25% în raport cu anul precedent. Evoluţia numărului de pasageri pe AIC devansează semnificativ tendinţa generală de 5%, înregistrată la nivel european.
De asemenea, în 2015 cinci companii aeriene noi au început să opereze pe Aeroportul Internaţional Chişinău, companii precum LOT Polish Airlines, Ural Airlines, VIM Airlines, Volotea, Aegean. Concomitent, au fost lansate 13 rute noi, portofoliul de rute oferit pasagerilor a fost diversificat iar frecvenţa zborurilor majorată.
Anul 2015 a fost şi anul transformărilor majore ale aeroportului. În contextul creşterii continue a fluxului de pasageri şi din dorinţa de a optimiza calitatea serviciilor prestate, „Avia Invest” a lansat şi a dus la bun sfârşit proiectul de construcţie a parcării multietajate. Construită conform standardelor europene, aceasta are 4 nivele, o capacitate de 800 de locuri şi este una dintre cele mai mari parcări din Republica Moldova.
La fel în anul 2015 au fost continuate lucrările de extindere a terminalului (zona de sosiri, zona de plecări, zona de bagaje) cu suprafaţa de 3860 m², ceea ce a permis aeroportului să îşi majoreze aproape de 2 ori capacitatea de deservire – până la 750 pasageri/oră. Au fost instalate noi echipamente de ventilare şi răcire a aerului, precum şi un nou sistem de anunţare sonoră a zborurilor. Sistemul de alimentare cu energie electrică a fost modernizat, fiind înlocuite echipamentele învechite din cadrul staţiilor de distribuţie şi construit un nou punct principal de distribuţie.
Din necesitatea asigurării unui nivel de securitate sporit la instituţiile din domeniul transportului public, „Avia Invest” a investit în securitatea aeronautică prin procurarea de echipamente moderne. Datorită echipamentelor noi, numărul punctelor de control a fost dublat. La cele 2 puncte existente s-au mai adăugat încă 2, ceea a contribuit la fluidizarea traficului şi evitarea formării cozilor.
Sfârşitul anului a culminat cu deschiderea zonei de plecări pentru pasageri. Aceasta a fost extinsă cu peste 900 m² şi reconstruită integral. Lucrările au cuprins o suprafaţă totală de 4000 m². După o renovare capitală, sala reuşeşte să impresioneze printr-un design nou, modern şi elegant. A fost mărit numărul porţilor de îmbarcare şi cel al punctelor controlului de securitate. Odată cu lucrările de extindere şi reconstrucţie au fost reînnoite în totalitate reţelele şi sistemele care asigură funcţionalitatea normală şi eficientă a zonei date.
În prezent, lucrările de modernizare a unicului aeroport internaţional al ţării se află în plină desfăşurare. Totodată , “Avia Invest” continuă colaborarea intensă cu operatorii aerieni în vederea extinderii şi diversificării rutelor de zbor.
Cristina Pendea