Gestionarea eficientă a proceselor de acumulare de venituri la Buget presupune şi existenţa unei structuri specializate, integră, cu un sistem unic, care să dispună de pârghii şi mecanisme adecvate. În acest sens, a declarat Ion Prisăcaru, a fost creat un grup de lucru, care, timp de o lună, va elabora baza legală a unui asemenea proiect. Despre aceasta a anunțat Ion Prisăcaru, șeful IFPS la întrevederea cu reprezentantul SIDA, Carina Silbo, expert pe termen lung din partea Agenției Fiscale Suedeze.
După cum transmite Curentul.md, cu referire la un comunicat de presă, cei doi au discutat despre perspectivele de colaborare dintre IFPS şi Agenţia Fiscală Suedeză pentru anii 2014-2016.
În cadrul dialogului, părţile au opinat în favoarea consolidării statutului SFS, ca instituţie publică ce este responsabilă de un domeniu extrem de important pentru stat – acumularea de venituri la Buget.
Șeful autorităţii fiscale a mai spus că se depun eforturi pentru elaborarea metodologiei planificării controlului fiscal în baza analizării riscurilor, fiind, practic, concretizaţi indicatorii de risc pentru 2014. Este pe final şi elaborarea Programului de conformare 2014, la elaborarea acestuia ţinându-se cont de experienţa anilor trecuţi.
Expertul suedez a apreciat înalt eforturile şefului autorităţii fiscale naţionale orientate spre modernizarea şi eficientizarea SFS şi şi-a exprimat încrederea că linia de colaborare a IFPS cu Agenţia Fiscală Suedeză se va solda cu rezultate pozitive, atât pe dimensiunea reformării instituţiei, cât şi în sensul relaţionării eficiente cu contribuabilii.
Adriana Cheptine