[ X ]
Experți: Investițiile private au salvat de default banca de stat a Moldovei
24 Martie

Cea mai mare bancă moldovenească a evitat defaultul la timpul său, iar sistemul bancar al Moldovei – o catastrofă, doar datorită investițiilor private. Despre aceasta a declarat pentru polit.ru principalul strateg investițional al grupului financiar „BrokerCreditService”, Maxim Șein, comentînd polemica reluată de unele mijloace de informare în masă din Moldova despre sumele enorme scoase din cea mai mare bancă a țării în 2013.

„De facto, datorită investiţiilor private, sistemul bancar al Moldovei a evitat o catastrofă în 2013, care ar fi putut trimite la fund întreaga economie a țării” – este sigur strategul investiţional.

Despre detaliile crizei celei mai mari instituții financiare de stat din Moldova a povestit, în cadrul unui briefing, cunoscutul antreprenor moldovean, fostul conducător al Consiliului administrativ al Băncii de Economii, Ilan Shor. Potrivit spuselor sale, problemele băncii au început cu mult pînă la 2013. Banii din Banca de Economii se scoteau în cantități mari de către foștii conducători ai instituţiei și cu acordul , inclusiv, al ministrului finanțelor de atunci, care „de facto” a administrat această bancă pînă la venirea investitorilor privaţi.

În opinia ex-conducătorului băncii, presiunea creditelor nerambursate, adunate ani de zile, a fost unul din motivele din care comisia parlamentară specială, iar ulterior și Guvernul Moldovei au luat decizia de a efectua o emisiune suplimentară de acțiuni și de a căuta investitori particulari.

„La acel moment, portofoliul de credite al Băncii de Economii era compus în jumătate din credite nerambursate. Noii acţionari au răscumpărat o parte din aceste credite în volum de 300 mil. lei și au efectuat un împrumut subordonat de încă 50 mil. dolari SUA. Foștii conducători ai băncii au împărţit credite în dreapta și în stînga în baza gajului inexistent. Am fost șocaţi cînd am văzut adevărata stare de lucruri de la bancă”, a spus Shor.
„Cînd au apărut declaraţii despre nereguli la bancă, precum și despre niște operaţiuni pretins ilegale, dar şi apeluri de a întoarce banca statului, aceasta a provocat o uimire anume, dar și unele suspiciuni. Acestea erau apeluri ale oamenilor care, în timpul eliberării de către Banca de Economii a „creditelor” menţionate, ocupau funcţii de ministru al Finanţelor (Veaceslav Negruța), președinte al Comisiei parlamentare pentru bănci și finanţe (Veaceaslav Ioniță), adică participau direct la administrarea acestei instituţii, care era în proprietatea statului. Ne întrebăm cum puteau ei să nu ştie despre aceste operaţiuni și dacă nu sînt declaraţiile lor provocatoare o tentativă de a scăpa de responsabilitate pentru fostele mașinații, plasînd-o noilor administratori”, a spus Shor.

„Banca avea un enorm bagaj de probleme, care aveau rădăcini încă în anii 90, dar gaura s-a făcut cînd acești demnitari au fost în funcții și au devenit cauza emisiei”, a explicat Shor.

Potrivit spuselor omului de afaceri, în cele 7 luni cînd a condus Banca de Economii, cota creditelor neperformante s-a resdus de la 47% la 20%.

Sursa: www.polit.ru

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  1. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  2. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  3. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  4. Mai mulți tineri, viitori juriști, au efectuat o vizită la Președinție
    Social |
  5. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |