[ X ]
Expert-Grup: Estimăm o creştere economică de 5-6% după 2 luni de implementare a Acordului de Asociere
24 Noiembrie

După 2 luni de implementare a Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană se estimează o creştere economică de circa 5-6%. Despre aceasta au declarat în cadrul unei conferinţe de presă reprezentanţii Centrului Analitic Independent Expert-Grup, transmite CURENTUL.

„Beneficiile implementării Acordului de Asociere trebuie să fie pozitive. Estimăm o creştere economică de 5-6 la sută după începerea implementării Acordului de Asociere, cauzată de creşterea exporturilor cu 11%. Desigur, aceste calcule sunt empirice”, a declarat directorul executiv Expert-Grup, Adrian Lupuşor.

Potrivit acestuia, în lunile septembrie-octombrie 2014 exporturile de struguri au crescut de 5,8 ori, comparativ cu aceleaşi perioadă a anului trecut. Principalele ţări de export au fost România, Polonia şi Suedia. „A crescut şi numărul companiilor exportatoare de la 4 la 16. Această creştere a volumului de export nu s-a datorat doar producătorilor tradiţionali, dar au apărut şi companii noi”, a adăugat Lupuşor, precizînd că restricţiile impuse de Federaţia Rusă ţării noastre nu au schimbat valoarea exporturilor totale, acestea rămînînd la nivelul anului trecut.

Sursa a mai precizat că exportul de vinuri a crescut cu 26%; exportul de mere a crescut de 2,7 ori; exportul de prune a crescut de 8,1 ori, exportul de cereale (grîu, orz şi porumb) a crescut cu 77%.

Lupuşor a mai spus că cheltuielile pentru implementarea standardelor europene nu trebuie să fie percepute drept cheltuieli, dar investiţii. „Acordul de Asociere este o premisă pentru implementarea standardelor internaţionale. Este o oportunitate istorică oferită RM şi ratarea căreia ne-ar costa foarte mult”, a punctat directorul executiv Expert-Grup.

La rîndul său, cercetătorul economic Tatiana Savva a menţionat că în urma semnării Acordului de Asociere, exportatorii moldoveni au economisit circa 11,2 milioane de euro datorită excluderii taxelor vamale.

Economistul Dumitru Budeanschi a precizat că producătorii autohtoni au nevoie de 5-7 ani pentru a se ajusta la cerinţele pieţii europene. „Este important ca să nu continuăm să ne plîngem, dar să ne deprindem să trecem la o agricultura mai sofisticată”, a conchis Budeanschi.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților