[ X ]
Eveniment inedit cu ocazia Zilei Contabilului
31 Martie
foto: vivafm.ro

Asociaţia Obştească a Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova AO „EcoFin-Consult”, unicul Reprezentant Naţional al Republicii Moldova în Organizaţia Europeană pentru Calitate (EOQ) şi membru cu drepturi depline al acesteia, organizează cea de-a doua Conferinţă Ştiinţifică Internaţională dedicată sărbătorii naţionale „Ziua Profesională a Contabilului”, cu genericul: „Importanţa modernizării învăţămîntului universitar şi a instruirii profesionale continue în asigurarea profesionalismului contabililor şi a funcţionarilor fiscali”.

După cum relatează CURENTUL cu referire la serviciul de presă al Asociaţiei, conferinţa se va desfăşura pe data de 4 aprilie 2014, începînd cu orele 10.00, de Ziua Naţională a Contabilului, în incinta Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi.

La eveniment sînt aşteptaţi peste 550 de participanți. Printre invitații de onoare care şi-au confirmat participarea la conferință se numără: conducerea Serviciului Fiscal de Stat, reprezentanții instituțiilor financiare internaționale, ai ministerelor de resort și ai departamentelor economico-financiare, ai instituțiilor de învățămînt, reprezentanții asociațiilor de business și celor profesionale, entităților publice și private din țară și de peste hotare.

„Scopul evenimentului este: respectarea tradiţiei frumoase de valorificare a profesiilor fiscal-contabile şi de sporire a calităţii personalului care practică aceste profesii. De asemenea, organizatorii Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale şi-au propus drept scop identificarea soluţiilor pentru cele mai frecvente probleme pe care le implică realitatea fiscal-contabilă, în raport cu profesionalismul specialiştilor din acest domeniu, atît la nivel naţional, cît şi la cel internaţional”, notează sursa.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților