Anul care a trecut a fost un an favorabil pentru Combinatul ,,Mileștii Mici”, fiindcă s-a mărit nu doar numărul vizitatorilor, dar și a vânzărilor, informează CURENTUL.
Solicitat de reporterul nostru, directorul Combinatului, Gheorghe Castraveț a spus că unul din factorii care a contribuit la prosperarea combinatului este faptul că colecţia de vinuri păstrată în galeriile subterane au intrat în Cartea Recordurilor Guiness (2005) (Guinness World Records), la categoria „Cea mai mare colecţie de vinuri de calitate păstrate în sticle”.
„Anual pivnițele de la combinatul ,,Mileștii Mici” sunt vizitate de 8000 de turiști. Am finalizat anul 2014 cu 12 % creștere față de anul trecut. Referitor la exportul vinului a fost realizat în mai multe țări, însă în China a fost cu 10% mai mult decât anul precedent”, a declarat Gheorghe Castraveț.
Creșterea înregistrată anul trecut este un stimul de-a promova mult mai mult produsele de la ,,Mileștii Mici”, dar totodată și de a lansa altele noi.
„Planurile pentru 2015 rămâne de asemenea creșterea, însă acest aspect depinde de economia de piață, de cât de bine vor reuși să ne înscriem în piață europeană. Vom căuta modalități noi de lărgire și promovare ne vom strădui să participăm la diferite expoziții cu colecțiile noastre. De asemenea avem în plan de a lansa și produse inedite, un spumant nou, vinuri noi, însă până nu vom avea aceste produse finalizate pentru lansare nu vom oferi mai multe detalii”, a precizat Gheorghe Castraveț.
Curentul precizează: Cramele de la Mileştii Mici sunt situate în localitatea cu acelaşi nume, la 20 km de Chişinău. În galeriile de acolo sunt păstrate aproximativ 2 milioane de sticle de vinuri de calitate, a căror vârstă medie este de 20 de ani. Cele mai vechi vinuri sunt din anul 1968. Lungimea totală a galeriilor este de aproximativ 200 de kilometri, dintre care 55 km sunt utilizaţi pentru păstrarea şi îmbutelierea vinurilor. Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileştii Mici” este declarat obiect al patrimoniului naţional al R. Moldova.
Natalia Moraru