[ X ]
(DOC) Publicarea informaţiei despre fondatorii companiilor din RM, blocată de o instituţie de stat
22 Mai

Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) blochează publicarea informaţiei despre fondatorii companiilor din Republica Moldova. Potrivit unei scrisori adresată Consiliul Economic al Prim-ministrului Republicii Moldova, CNPDCP spune că nu susţine intenţia publicării datelor cu caracter personal ce vizează fondatorii unităţilor de drept – persoane fizice, transmite CURENTUL.

CNPDCP spune că publicarea acestor date contravine Legii privind protecţia datelor cu caracter personal.

„Ipotetic în cazul în care sunt făcute publice toate categoriile de date cu caracter personal ce vizează fondatorii unităţilor de drept – persoane fizice, nu este clar cum se va asigura respectarea principiilor de Legea privind protecţia datelor cu caracter personal în cazurile în care persoana fizică nu mai deţine calitatea de fondator al unităţii de drept, precum şi cine va avea obligaţia să le şteargă din toate sursele publice în internet şi va purta răspundere pentru omisiunea de a respecta aceste prevederi”, se spune în document.

De cealaltă parte, Dumitru Alaiba, șeful Secretariatului Consiliului Economic al Prim-ministrului Republicii Moldova, susţine că ani la rînd informaţia dată a fost deschisă, însă doar contra plată.

„Faptul că ani la rînd informaţia asta era deschisă, însa contra plată şi Centrul nu s-a autosesizat iar acum, că vrem să o facem deschisă şi fără plată ea automat devine date cu caracter personal, este pur si simplu ridicol. Legea parcă e aceeaşi ca şi la alţii. Nu sunt motive să umblăm la legislaţie. Mă irită când cu o chestie tehnică, care poate fi începută și dusă la capăt în trei zile, facem ping-pong 3 luni. Și mi-e rușine. Sincer”, a conchis Alaiba.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  1. Moldova va beneficia de grant de 4,5 milioane de dolari pentru îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice
    Business |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  4. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  5. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |