Experții Uniunii Europene au discutat cu Șeful SFS, Ion Prisăcaru, directivele de ordin fiscal ale Acordului de Asociere, transmite Curentul.md
Părțile au purtat discuții despre Strategia de Dezvoltare a Managementului Finanțelor Publice 2013-2020, acțiunile care țin de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și au abordat subiecte ce vizează directivele de ordin fiscal ale Acordului de Asociere, care urmează să fie semnat. La fel, s-a discutat despre apropierea legislației naționale în acest domeniu la legislația europeană, colaborarea cu partenerii internaționali de dezvoltare în intenția eficientizării și modernizării autorității fiscale naționale.
„Serviciul Fiscal de Stat din Republica Moldova parcurge o perioadă de modernizare, proiectele aplicate în practică avînd scopul de a asigura instituției un randament pe măsura exigențelor perioadei de semnare a Acordului de asociere și a Acordului de liber schimb”, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul întrevederii cu experții Uniunii Europene, Gnel Sedrakyan și George Plant.
În acest context, Șeful SFS și-a informat interlocutorii despre colaborarea cu partenerii de dezvoltare internaționali, precum Banca Mondială, Agenția Fiscală Suedeză, Proiectul USAID/BRITE, Fondul Monetar Internațional etc., fiind menționat faptul că SFS activează în baza unei Strategii de conformare, elaborată pentru fiece nou an. Cu referire la subiectul tematic al contribuabililor mari, Ion Prisăcaru a menționat că a avut mai multe întrevederi cu reprezentanţii conducerii Direcţiei generale a finanţelor publice a Ministerului Economiei şi Finanţelor al Franţei. Fiind luată decizia de principiu asupra inițierii unui proiect de colaborare cu partenerii francezi, s-a convenit că asistenţa va fi acordată pe aspecte practice ce ţin de evaluarea riscurilor, planificarea şi exercitarea controalelor fiscale la persoanele fizice cu venituri mari şi la persoanele juridice – contribuabili mari. Cu referire la proiectele derulate cu suportul partenerilor internaționali de dezvoltare, Ion Prisăcaru a mai punctat că este foarte important să fie evitată suprapunerea sau dublarea asistenței străine pe unul și același proiect de colaborare.
În aceeași ordine de idei, Șeful SFS a menționat că autoritatea fiscală națională are nevoie de un sistem de evaluare a satisfacției contribuabililor, de asistență pentru armonizarea legislației fiscale, pe dimensiunea de evaluare a riscurilor, cît și de un Sistem Informațional integrat. De asemenea, a fost menționată importanța instruirii și sporirii competențelor profesionale ale angajaților fiscului.
Diana Cebotari, stagiară