O doleanţă corectă, în principiu, odată ce preţurile cresc mult mai repede decât puterea de cumpărare. Însă, dacă totuşi conştientizăm că economia moldovenească se conduce după regulile pieţei, atunci trebuie să ne dăm seama că preţurile pe aceste pieţe, se formează în rezultatul unor factori independenţi de voinţa patronilor întreprinderilor sau cel puţin aşa ar fi normal să se întâmple. Creşterea preţurilor la materia primă, resursele energetice, importurile necesare pentru producerea unei mărfuri, se răsfrâng direct asupra costului şi, în final, şi asupra preţului ei. Iar dacă acest preţ nu este ajustat la costurile respective, producătorul autohton are toate şansele să falimenteze.

Faptul că o mare parte dintre moldoveni încă n-a înţeles corect această axiomă a economiei de piaţă se „datorează” în special politicienilor, care, în dorinţa de a fi pe placul electoratului, fac frecvent abstracţie de legile pieţei instituind o serie de bariere în calea scumpirii fireşti a unor produse. Şi deoarece astfel de practici care afectează grav mediul de afaceri, prezentate drept realizări remarcabile, sunt aplicate de foarte mult timp, sunt percepute ca o normalitate de către populaţie.

Însă, drept urmare a acestei „normalităţi”, o bună parte din companiile care au neşansa de a activa pe aceste pieţe reglementate se află în permanenţă „la limita supravieţuirii”.
Un exemplu clasic în acest sens este piaţa de panificaţie, pâinea intrând în categoria „produselor sociale”, adică a acelor produse, marja de profit la comercializarea cărora nu trebuie să depăşească 10%.
De fapt, această marjă nu-i deranjează prea mult pe producători, aceştia fiind conştienţi de puterea de cumpărare redusă a populaţiei. Mai tare producătorii de pâine sunt afectaţi de rigiditate cu care preţurile produsului final se ajustează la fluctuaţia costurilor. Iar astfel de fluctuaţii se produc sistematic, fie din cauza scumpirii materiei prime, fie din cauza scumpirii agenţilor energetici, fie din cauza deprecierii valutei naţionale (produsă cu sau fără concursul autorităţilor) în cazul importului unor materii prime.

În anul curent, aceste fluctuaţii (a se citi majorări) ale costurilor de producere a pâinii au fost foarte frecvente.

Începând chiar cu grâul

Fiind mai mult un popor de agricultori, cunoaştem cum condiţiile climaterice determină recolta şi calitatea grâului. La rândul lor, aceşti doi factori determină preţul acestui grâu. În plus, calitatea grâului determină calitatea făinii iar, de regulă, atunci când avem recolte mici din cauza secetei, grâul poate fi mai calitativ (nu însă obligatoriu).

Condiţiile climaterice din acest an au fost puţin favorabile pentru această cultură şi acest lucru se reflectă direct în preţul grâului din recolta nouă.

Astfel, dacă în 2013 un kilogram de grâu cumpărat de la producători costa 2,3-2,4 lei la finele sezonului de recoltare, iar în 2014 aveam un preţ ferm de 2,4 lei, în anul curent, preţul de procurare în toiul recoltei crescuse până la 3 lei iar în următoarele zile se aşteaptă chiar o creştere de până la 3,30 -3,40 lei. Spre începutul toamnei acest preţ ar putea ajunge chiar la 3,8 lei, potrivit unor estimări.

De altfel, aceste preţuri sunt oferite de către companiile intermediare cum ar fi TransOil, monopolistul de pe piaţa de stocare a cerealelor, care de regulă, operează cu cash. Fabricile de pâine care, obişnuiesc să  achite pentru materia primă prin transfer, pentru a-i convinge pe producătorii agricoli să le vândă grâul, sunt nevoiţi să propună un preţ mai mare decât intermediarii ce operează cu cash.

Odată cu grâul, va spori considerabil şi preţul făinii. Astfel, brutarii care nu au propriile capacităţi de măcinare vor trebui să cumpere făina cu peste doi lei mai scump decât anul trecut.

Dacă acum preţul acesteia în funcţie de calitate este de 5-6 lei kilogramul, dacă grâul va ajunge la 3,8 lei, preţul făinii va sălta până la 7,12 lei potrivit estimărilor unui producător de pâine.
Iar cheltuielile pentru făină se ridică la circa 48% din costul pâinii.

În plus, brutarii vor fi afectaţi şi de scumpirea recentă a gazelor, a electricităţii, preconizata scumpire a apei etc.

Cheltuielile pentru electricitate, care cresc cu 39% odată cu scumpirile, deţin 10-15% din costul pâinii. Gazul, la rândul său s-a scumpit cu 15%.

În acelaşi timp, potrivit surselor ECOnomist, brutarii deja de jumătate de an lucrează la limita profitului.

Şi din acest profit trebuie întreţinute capacităţile de producere, modernizate procesele de producere pentru a face faţă concurenţei. Plus la asta companiile au nevoie de muncitori calificaţi, care aşteaptă şi ei salarii mai mari odată cu scumpirile produselor şi serviciilor de primă necesitate. Dacă nu sunt de acord cu salariile oferite, aceştia pleacă.

În aceste condiţii, brutarii moldoveni încearcă să se menţină pe linia de plutire. Evident că scumpirile în lanţ a costurilor de producere a pâinii se vor răsfrânge în curând asupra preţului din magazine al acesteia.

Şi va fi păcat dacă nemulţumirea, justificată de altfel, a populaţiei, care a fost adusă într-o situaţie disperată în acest an în primul rând din cauza corupţiei generalizate din stat şi administrării foarte proaste a autorităţilor statului, va fi îndreptată iarăşi împotriva brutarilor şi nu a celor vinovaţi de situaţia în care s-a pomenit economia moldovenească în acest an.