Devalorizarea leului se face intenționat, iar Banca Naţională activează „în interesul speculanților, corupționerilor și hoților”. De această părere este Secretarul general al Partidului Social-Democrat (PSD), Sergiu Coropceanu.
„Importatorii de petrol sau de alte materii prime vor fi obligați să plătească mai mult, iar asta înseamnă inevitabil majorarea prețurilor. Pe de altă parte, fiind în lunile de vară, perioadă în care multe persoane merg la odihnă în afara țării și au nevoie să cumpere valută, această majorare a cursului valutar poate fi apreciată drept o schemă temporară de îmbogățire nejustificată a operatorilor din domeniu. Problema de bază constituie implicarea în astfel de scenarii a Băncii Naționale și asta trebuie de exclus. Conducerea Băncii Naționale trebuie să înțeleagă că mai devreme sau mai tîrziu va trebui să răspundă pentru favorurile acceptate”, se spune într-un comunicat de presă al formaţiunii, care-l citează pe Sergiu Coropceanu.
În opinia lui, „liderii guvernării, prin diferite scheme ilegale, au preluat controlul tuturor instituțiilor financiar-bancare din țară, iar Banca Națională a devenit un instrument prin care aceștia realizează politică de sărăcire a oamenilor și îmbogățire personală, unul dintre domenii fiind diferența de curs valutar”.
„Faptul că cursul oficial de schimb pentru un euro a trecut de 19 lei stabilind un record absolut pentru țara noastră, neavînd în același timp nici un motiv, iar Banca Națională nu a intervenit pentru o stabilizare, demonstrează activitatea acesteia în interesul speculanților, care activează în interesul liderilor de la guvernare”, a declarat Sergiu Coropceanu.
Cristina Pendea