[ X ]
(Comentariu) Banca de Economii: cine sunt judecătorii şi cine e condamnatul?
31 Martie

În ultimul timp cel mai discutat subiect în cercurile politice, dar și în societate este situația de la Banca de Economii. La acest subiect s-au expus deputații, funcționarii din structurile guvernamentale si parlamentare, politicienii, nemaivorbind despre jurnalisti, analisti şi bloggeri. În același timp, ipotezele vociferate sunt atât de diverse, încât acum, probabil, nu se va gasi nimeni care sa spuna ferm că înțelege cum stau lucrurile, se menţionează într-un comentariu al agenţiei InfoMarket.

Pentru început trebuie să înțelegem care este situația investitorilor ce au preluat Banca de Economii dupa emisia suplimentara de actiuni din august 2013, la care statul nu a putut sau nu a dorit sa participe. E de mentionat: această cale de salvare a Băncii de Economii a fost propusa ca o soluție a problemelor descoperite la BEM de o comisie parlamentară specială. Și, da, atunci s-a discutat anume de salvare, deoarece în acea perioadă mai mulți politicieni au provocat un scandal in jurul Băncii de Economii și au îndemnat deschis oamenii să-și retragă depozitele, să închidă conturile, iar despre injectarea noilor resurse nu putea fi nici vorbă. Toate acestea au dat o lovitura dura Bancii de Economii, care încă nu-si revenise după cazul falimentarului Investprivatbank. Sa ne amintim ca BEM a fost incarcata cu aceasta povara doar pentru că autoritatile nu au fost in stare sa găseasca o altă soluționare a datoriilor bancii prabusite. Iar dacă mai punem și problema creditelor neperformante, acumulate de BEM în perioada fostei si actualei guvernări, e clar că deja pană la venirea investitorilor privați situația de la Banca de Economii era catastrofală.

Un moment important la care trebuie să atragem atenția, în acest context, este faptul că noii actionari nu au facut un audit până a cumpara actiunile BEM, ci s-au condus dupa rapoartele prezentate de Ministerul finanțelor. Ulterior despre acest fapt nu a mai pomenit nimeni, iar toate pietrele au fost aruncate in gradina investitorilor. Acest subiect trezeste  un șir de întrebări pentru fosta conducere a Ministerului finanțelor. Atunci când în presă au apărut informații despre vina fostului ministru al Finanțelor, ultimul a declarat că prin intermediul mass-media se încearcă transformarea lui in „țap ispășitor”. El a lăsat să se înțeleagă că a parasit functia tocmai pentru că nu a vrut să aibă vreo atribuție la dezvoltarea si mai proasta a situatiei de la BEM. Totodată, fostul ministru nu a dat niciun detaliu in acest sens, nu a vrut să vorbească despre situatia reala de la bancă in momentul venirii investitorilor privati, nu a spus nici de ce situația de la BEM s-a agravat in perioada mandatului său si nici de ce nu s-a facut nimic pentru repararea lucrurilor.

În esență, aceleași întrebări pot fi adresate și lui Igor Dodon. De exemplu, el a ieșit cu acuzații dure la adresa autorităților și a investitorilor, dar nu a pomenit nimic despre creditele neperformante acumulate la Banca de Economii în perioada în care el era la putere, nu a deschis parantezele despre relațiile dintre BEM și Investprivatbank, deși jurnaliștii și unii politicieni au făcut paralele între cele două instituții, etc. Adică, atât Dodon, cât și conducerea Băncii de Economii în perioada noii guvernări au preferat să vorbească doar despre lucrurile care le sunt convenabile, dar au trecut cu vederea, intentionat sau nu, alte aspecte importante.

Revenind la situația investitorilor, e clar că ei din start s-au ciocnit cu un sir de probleme grave și, evident, au fost nevoiți să se ocupe de soluționarea acestora. In primul rand e vorba de creditele neperformante ”moștenite”, care constituiau in acel moment 47% din pachetul total de credite. Apropo, în conformitate cu una din condițiile achiziționării pachetului de acțiuni din cadrul emisiei suplimentare, noii acționari au rascumparat o parte din creditele nerambursabile, in valoare de 300 mln lei și au mai acordat un împrumut subordonat de 50 mil USD.

Urmărind polemica actuală din jurul Băncii de Economii, vrei nu vrei îți pui o întrebare: există oare dorința de a reglementa situația din această bancă sau interesul este altul? Chiar și un om care nu este inițiat în economie și investiții înțelege că se încearcă cu orice preț demonizarea investitorilor si in acelasi timp evitarea aspectelor legate de implicarea factorului politic. Un lucru si mai straniu este că nimeni nu propune o soluție pentru situația de la Banca de Economii. Se insistă doar pe o simplă reglare de conturi. Înseamnă asta oare că BEM a fost deja înhumată, iar singura grijă ale celor care au ridicat valurile se limitează la căutarea ”vinovaților” ca sa le incrimineze toate problemele? După care, vor fi scoase la vanzare toate activele băncii pentru doi bani. E straniu si faptul că cele mai tari voci care acum striga „sa fie pedepsiti vinovatii” sunt anumiți reprezentanți ai puterii sau cei care au legături cu autoritățile, precum și cei care în povestea anterioară s-au făcut vinovați de gaura enormă formată la BEM.

Apropo, în culoarele bancare și cele politice, acum e virala tema despre cum au fost trasi in teapa investitorii. Li s-a oferit o „bomboana” și ei chiar au crezut că iau o bancă importanta, iar atunci când au intrat în posesia acesteia, au înțeles că banca este cu surpriză. Cei care au stat în spatele acestei ”șmecherii” știau foarte bine că misiunea investitorilor este imposibilă si doar așteptau momentul potrivit pentru a-i acuza de toate păcatele.

E de mirare și faptul că până la venirea investitorilor, atât Igor Dodon cât și alți membri ai Comisiei care a investigat cazul BEM până în 2013, au descoperit o gaură de 1,3 mlrd lei, iar dupa cum se vorbeste, in realitate era vorba despre 8 mlrd lei. O sumă imensă, despre care mai târziu, „brusc” s-a uitat. Acum, se creaza impresia unui spectacol bine regizat, unde lui Shor i s-a oferit rolul principal. Doar că, regizorii nu aveau de gand sa-i spuna finalul piesei.

Sursa: infomarket.md

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Cornel Ciurea: Partidul Republican „Inima Moldovei” are şanse mari de a se impune în politica din R. Moldova şi de a deveni în scurt timp unul dintre principale partide ale ţării
    Politică |
  3. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  4. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |
  5. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  1. Mai mulți tineri, viitori juriști, au efectuat o vizită la Președinție
    Social |
  2. Dmitri Torner: Pentru o dezvoltare economică autentică în Moldova, statul ar trebui să se retragă din procesele economice la care participă prin întreprinderile sale
    Business |
  3. Aprobat de Parlament: Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată
    Social |
  4. Socialiștii, îndemn pentru forțele de opoziție: Scopul nostru comun este ca PAS să nu obțină majoritatea în viitorul parlament
    Politică |
  5. Detalii de la Premier: Ce va discuta ministrul Parlicov cu reprezentanții Gazprom?
    Politică |