Mărcile comerciale alcătuiesc cea mai mare parte a obiectelor de proprietate industrială pentru care se solicită protecție. La Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), din 1993 pînă în prezent, au fost depuse peste 117 mii cereri prin care a fost solicitată protecția mărcilor pe teritoriul Republicii Moldova. Aproximativ 41 de mii de cereri au fost depuse pe cale națională, iar aproape 77 de mii pe cale internațională, transmite CURENTUL.
Menționăm că înregistrarea mărcii reprezintă un pas important în activitatea oricărui agent economic, deoarece îi oferă acestuia protecție față de concurenți. Pe de altă parte marca reprezintă și un garant al calității produselor și serviciilor pentru consumatori.
Amintim că înregistrarea mărcii conferă titularului dreptul exclusiv asupra acesteia. Titularul mărcii este unicul în drept să folosească marca şi este de asemenea în drept să interzică terţilor să utilizeze în activitatea lor comercială, fără consimţământul său un semn identic ori similar cu marca sa dacă persoana terţă, în urma folosirii semnului, fără motive justificate, profită de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii.
Adrian Platon