Cehia este interesată în realizarea unor proiecte investiţionale în domeniul infrastructurii transporturilor din Moldova, a anunţat vicepreședintele Senatului Cehiei, Premysl Sobotka, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, transmite Curentul.md.
Premysl Sobotka a exprimat disponibilitatea autorităţilor cehe de a oferi asistenţă RM în parcursul său european, dar şi a vorbit despre interesul companiilor cehe pentru realizarea proiectelor de investiţii în domeniul infrastructurii drumurilor şi feroviare.
„Constat că popoarele noastre au o mentalitate asemănătoare, iar dacă există seriozitate în timpul discuţiilor, avem încrederea că şi realizarea celor convenite va fi de aceeaşi natură. Există un interes sporit din partea companiilor din Cehia pentru realizarea proiectelor de infrastructură din Moldova, atît prin lansarea proiectelor proprii, cît şi să participe la licitaţiile din aceste domenii”, a adăugat vicepreședintele Senatului Cehiei.
Vasile Botnari l-a informat pe oficialul ceh despre acţiunile întreprinse pentru modernizarea infrastructurii de transport din Moldova, dar şi privind alinierea legislaţiei naţionale la directivele europene cu privire la transportul de călători și marfă.
„La ziua de azi, Moldova a inițiat un amplu proces de reformă legislativă şi instituțională în domeniul feroviar, aerian, rutier, care au ca obiectiv implementarea standardelor europene. Vom fi bucuroşi să avem suportul unei ţări care a trecut prin aceste procese, pentru a avansa mai rapid”, a spus ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.
Elena Mocreac