[ X ]
Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei este în căutarea învingătorului concursului „Marca comercială a anului 2013″
16 Ianuarie

Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei  împreună cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală au dat start unui sondaj referitor la  la mărcile comerciale participante la Concursul „Marca comercială a anului 2013″.

Potrivit şefei Direcţiei Târguri şi Expoziţii a CCI, Marina Petrova, studiul opiniei publice se va face pe un eşantion de 1200 de respondenţi, în regiunile de Nord, Centru şi Sud ale ţării, precum şi în mun. Chişinău. „Pentru a fi cât mai obiectivi şi corecţi, atunci când are loc stabilirea învingătorilor se ţine cont atât de rezultatele sondajului, cât şi de evaluarea dată de către experţi, conform criteriilor de profesionalism”, a precizat aceasta.

Tradiţional, ceremonia oficială de decernare a premiilor va avea loc în cadrul expoziţiei naţionale „Fabricat în Moldova”, pe data de 31 ianuarie 2014. La manifestare vor lua parte factori de decizie, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, oameni de afaceri, parteneri ai CCI şi ai AGEPI. De asemenea, în cadrul ceremoniei vor fi decernate şi 20 de Medalii de Aur ale Expoziţiei naţionale „Fabricat în Moldova”.

Concursul „Marca comercială a anului” a fost iniţiat de CCI a Moldovei, în anul 2003, cu scopul de a spori competitivitatea mărcilor autohtone şi a contribui la sporirea profesionalismului echipelor de marketing.

Inapoi la arhiva noutaților