Banca Mondială va oferi Republicii Moldova circa 450 milioane de dolari în următorii 3 ani. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Iurie Leancă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută împreună cu vicepreședintele Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Laura Tuck, transmite CURENTUL.
„Banca Mondială este unul din partenerii cei mai vechi şi cei mai fideli ai Republicii Moldova. Banca Mondială exercită rolul de coordonator al asistenţei donatorilor de care beneficiază Republica Moldova”, a menţionat Iurie Leancă.
În context, premierul a spus că datorită Băncii Mondiale, mai multe companii moldoveneşti au primit asistenţa necesară pentru a se dezvolta, dar şi au fost create mii de locuri de muncă. De asemenea, au fost construite şi reconstruite şcoli, grădiniţe, spitale şi alte obiective sociale.
„Mă bucur foarte mult că împărtăşim o viziune comună privind viitorul acestei ţări. Volumul investiţiilor pentru perioada următoare este de 450 milioane de dolari”, a adăugat Leancă.
La rîndul său, vicepreședintele Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Laura Tuck, a spus că Banca Mondială este interesată să susţină şi în continuare Republica Moldova pentru creşterea competitivităţii şi dezvoltarea sectorului privat. „Banca Mondială este mulţumită de cooperarea cu Republica Moldova”, a conchis Laura Tuck.
CURENTUL.md precizează că vicepreședintele Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Laura Tuck se află într-o vizită de două zile în Republica Moldova.
Adrian Platon