[ X ]
Avocatul Ion Dron denunță că afacerile nu sunt protejate în Republica Moldova
22 Iulie

Ion Dron, avocat, preşedintele ONG „Justiţie şi Dreptate”, a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a denunțat că afacerile nu sunt protejate în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Avocatul susține că zilnic mai multe persoane se adresează cu plîngeri ce țin de protejarea mediului de afaceri în Republica Moldova.

„Cîmpul legal este favorabil, însă în zadar se lansează o afacere pentru că nu există mecanisme de protecție. Omul este nevoit să plătească mită pentru că este deposedat peste noapte de afacere”, a declarat Dron.

În cadrul aceleiași conferințe, președintele ONG-lui a dat citirii unei scrisori către Guvernul Republicii Moldova privind fondarea unei instituții care să protejeze afacerile din Moldova.

„În opinia noastră, trebuie să existe o autoritate la care cetățeanul să depună o plîngere în cazul cînd activitatea întreprinderii este blocată”, a mai accentuat avocatul, susținînd în continuare că instanțele de judecată și procuratura sunt implicate în delapidarea averii oamenilor de afaceri.

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților