[ X ]
Au demonstrat că e posibil și în Moldova! Peste 488 milioane lei într-un termen record!
31 Martie

Dacă pînă mai ieri se credea că doar în alte țări sînt posibile mici minuni economice, autoritățile din Moldova demonstrează că și la noi se pot întîmpla asemenea lucruri. Potrivit statisticilor oficiale, în primele două luni ale anului 2014 la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 5018,3 mil. lei. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013, încasările au înregistrat o majorare de 488,9 mil. lei sau cu 10,8 la sută.

După cum relatează CURENTUL, chiar și dacă s-au înregistrat aceste creșteri impresionante, totuși, acumulările generale au fost la nivelul de circa 96% din prognoza inițială.

Din suma totală a veniturilor bugetului public naţional, veniturile fiscale au constituit 4392,5 mil. lei sau la nivel de 97,3 % faţă de sarcinile stabilite pe perioada de gestiune, iar încasările nefiscale au constituit 187,3 mil. lei sau la nivel de 154,0 la sută. Comparativ cu perioada similară a anului 2013, veniturile fiscale s-au majorat cu 330,4 mil. lei, iar încasările nefiscale s-au micşorat cu 10,9 mil. lei. Veniturile fondurilor speciale au constituit 54,4 mil. lei, sau 99,5 % faţă de sarcinile stabilite pe perioada de gestiune.

Totodată, pentru susţinerea bugetului şi pentru finanţarea anumitor proiecte din partea donatorilor externi şi investitorilor autohtoni au fost debursate granturi în sumă totală de 239,3 mil. lei.

Din bugetul public naţional s-au executat cheltuieli în sumă de 5353,9 mil. lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2013, cheltuielile bugetului public naţional sînt în creştere cu 565,9 mil. lei, ce constituie 11,8 % .

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților