[ X ]
Academia de Ştiinţe: Tarifele la energie electrică ar putea fi reduse cu cel puţin 9%
20 Noiembrie

Tarifele la energie electrică ar putea fi reduse cu cel puțin 9%. De această părere sunt savanții Institutului de Energetică al Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), transmite CURENTUL.

Mihai Tîrşu, doctor în ştiinţe tehnice, a menționat că, un studiu efectuat de Institutul de Energetică a arătat că ”prețul minimal de livrare a energiei electrice de Centrala de la Cuciurgan ar trebui să fie de 5,2 cenți pentru un kilowatt/oră”.

”Noi am estimat cît ar costa producerea unui kWh de energie electrică, avînd în vedere că gazul este achiziționat de centrala termică de la Cuciurgan la un preț de 157 dolari pentru o mie de m3, iar beneficiul producătorului este de 10%. Astfel, costul unui  kWh ar fi de 5,2 dolari cenți, în timp ce noi achiziționăm la un tarif de aproape 7 dolari cenți. Reieșind din aceste calcule există posibilitatea de a reduce cu cel puțin 9% tariful pentru energia electrică”, a precizat Tîrşu.

Totodată, Institutul de Energetică al AȘM recomandă să fie revizuită metodologia de stabilire a tarifelor cu participarea largă a reprezentanţilor societăţii civile şi introducerea unui mecanism de transparenţă. De asemenea, să fie introduse tarife sociale pentru categoriile de populaţie cu venituri reduse şi achitarea unei cote de consum a energiei electrice pentru categoriile de populaţie cu venituri modeste.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților