[ X ]
A început a doua sesiune de finanțare a proiectelor destinate sprijinirii activității românilor de pretutindeni
31 Iulie

Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) organizează cea de-a doua sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru proiectele destinate sprijinirii activității românilor de pretutindeni. Sesiunea se va desfășura în perioada în perioada 30 iulie – 13 august 2015, transmite CURENTUL.

Asociațiile, fundațiile, organizațiile, instituțiile, persoanele fizice autorizate, precum și persoanele juridice din străinătate și din România, legal constituite, pot depune cererile de finanțare, fie personal, fie prin corespondență recomandată sau curier la sediul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, B-dul. Primăverii, nr. 22, sector 1, cod poștal 011972, București, România. Cererile de finanțare transmise ulterior datei de 13 august 2015 (data poștei) nu sunt eligibile.

Conform Legii nr. 321/2006, documentația justificativă privind modul de utilizare a fondurilor alocate se va prezenta nu mai târziu de data de 10 decembrie 2015, iar beneficiarii au obligația de a implementa și desfășura noile proiecte până la sfârșitul anului bugetar.

Cererile de finanțare trebuie să respecte coordonatele stabilite de Ghidul de finanțare publicat pe pagina de internet a DPRRP (www.dprp.gov.ro).

Anunțul privind rezultatul selecției de proiecte precum și lista beneficiarilor finanțărilor nerambursabile vor fi publicate pe pagina de internet a DPRRP.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților